Michelangelo - 132

Când tot trecutul meu îmi vine-n minte, 
şi mie des îmi vine, 
o, lume falsă, îmi dau seama bine 
cum rătăceşte omeneasca ginte: 
simţirea ce consimte 
momelii şi plăcerilor deşarte, 
aduce sieşi o durere grea. 
Azi ştiu, c-am încercat-o mai-nainte, 
cum tu promiţi în parte 
odihna ce n-o ai în zestrea ta 
şi nici n-o vei avea. 
Mai greu bătrânul mântuirea ştie, 
decât cel care piere în pruncie.

Traducere de C. D. Zeletin