À la fin tu es las de ce monde ancien...
(La sfârşit eşti ostenit de-această lume veche) - Gunnar Ekelöf

Să trăieşti cu dorul ironic după o vecie ironică,
după lucrul în sine şi materia indestructibilă;
cu ura împotriva prostiei generale, a statului şi a
legilor, a familiei şi a religiei minciunii şi 
spaimei;
cu dorinţa de a spulbera falsa inocenţă, de a
rade de pe faţa pamântului faţadele frumoase,
pentru a forţa puritatea să-şi vadă propriul
jeg şi raţiunea să-şi recunoască propria ei
nebunie; pentru a spoi mormintele cu var,
acoperindu-le inscripţiile;
pe grămezile frunzelor de-acant putrezite, sufletele
vor cădea în imperiul adevărului şi trupurile
vor arde în focul dragostei, când timpul va
fi să vină...
Când timpul va fi să vină, vom avea puterea să ne
trăim viaţa, viaţa noastră a tuturor, şi vom
avea şi dreptul de a ne trăi şi propria noastră
viaţă...

Traducere Veronica Porumbacu