Perpessicius - Absenţă

III. Interior în lipsa ta

Eu, Dutză şi cu Dolfi îţi scrim această carte,
Tustrei odată, Fatma, deşi avem în parte,
Câte ceva să-ţi spunem, din noi, fieştecare:
Dar dorul după tine la toţi la fel de mare
- Egalitatea asta nu-i oare-o invectivă? -
Ne-ndeamnă să-ţi trimitem scrisoare colectivă.
Pe-aici interiorul e jalnic, şi subscrisul
Voi încerca în versuri să-i zugrăvesc dichisul.
Aceleaşi personagii, trăim aceeaşi viaţă:
Acelaşi cald în sobă, pe geam aceeaşi gheaţă
Ce se topeşte-n treacăt şi-apoi din nou se prinde
Ca gheaţa dintre cei ce trăim sub aste grinde.
Acelaşi e decorul, aceeaşi comedia:
Distrat deşteptătorul îşi cântă melodia,
Aceeaşi, monotonă, când orele sunt varii,
Când azi sunt veseli, poate, dar mâine trişti sunt larii;
Oglinda-i fericită că orişicând arată,
Indiferentă, promptă, o faţă comandată;
La fel şi-n astă seară docilă la tradiţii
Se-aprinde iarăşi lampa, cu-aceleaşi repetiţii,
Şi scoate la iveală, distinct, la suprafaţă,
Un zâmbet convenabil cusut cu albă aţă;
Veneţia splendidă pe bibelou aplică
Aceeaşi surâzândă piazzetta, fără frică
De zilele de doliu, frecvente azi pe Brenta,
Pe ţărmurile cărei visa Musset polenta*;
Perdelele presează-n aceeaşi ţesătură
Aceleaşi flori uscate, ca ftizica făptură
A ţesătoarei care muri de la o vreme
- Aceleaşi flori uscate, în orişicare vreme; -
În vatră focu-şi pierde căldura de pomană;
Absenţa ta-i prezentă şi doare ca o rană
Deschisă-adânc, pe care nici somnul n-o pansează;
Stăm treji şi la răstimpuri, când liniştea cedează,
Ciulim tustrei urechea: dar tacticos din grinde
Coboară un păianjen şi somnul nu ne prinde.

* Mais j'aime mieux la polenta
Ou'on mange aux bords de la Brenta
Sous une treille (n.a.).

Iaşi, noiembrie 1917
Din volumul „Itinerar sentimental”, 1932