Ioan Alexandru - Agapia, iubirea va rămâne

Iar stelele de vor pieri pe cer
Şi amorţi-vor umbrele-n ţărână
Şi s-ar întoarce toate în mister
Agapia, iubirea va rămâne

De va pieri credinţa pe pământ
Şi fiece nădejde va apune
Şi s-or trezi pustiile pe rând
Agapia, iubirea va rămâne

Lăcustele pe cai de-or năvăli
Şi-nroşi-vor apele-n fântâne
Şi cerurile de s-or desfrunzi
Agapia, iubirea va rămâne

Iar morţii de vor învia
Şi de-ar începe raiurile mâine
Şi îngerii vederii s-ar lua
Agapia, iubirea va rămâne

Ea singură în lume-i mai presus
De-mpuţinare şi de devenire
Fără-nceput şi fără de apus
Agapia, iubire din iubire

Pe-un râu în munţi în inima Moldovei
Strămoşii mei au picurat un schit
Şi-n umbra lui pe clopotele slavei
Cu duhul sfânt pe veci s-au logodit

Şi-au început cântările în şoapte
Şi-mpodobirea cortului uşor
Când pogorî-va Mirele în noapte
Să afle-aprinse candelele lor.

Să nu-şi zrobească blândele călcâie
De-ntunecimea stâncilor pustii
Miroase varsă munţii de tămâie
Şi privegherea sfintelor chilii.

Şi-n ctitorie-nşiruiţi în strane
Să ţină paradisului de uşi
Zugravii reţinut-au în icoane
Pe cei mai blânzi dintre părinţii duşi

Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Aceşti mari poeţi mici”