 |
|
|
|
Agatha Vasiliu-Bacovia(... - ...)Furtuni de primăvară Declin Lumină din amurg Reculegere Furtuni de primăvarăO baltă grea, de smoală e cerul
Și furtuna îmi spulberă grădina
Cu fragede zambile...
Sunt singură...
În suflet am numai amintirea
C-am tors din furca vremii
Un trist fuior de zile...
Simt cum se stinge visul
Sub feerii de raze,ce se topesc în neguri
Rămase din trecut...
Durerea mea-i asemeni
Cu moartea din petale,
Pe care vijelia
Se frânge-ntr-un sărut...
O, cine se strecoară cu ispitiri deșarte
În jurul meu să crească a plânsului vorbire,
Pe umeri să-mi anine
A deznădejdii mantă
Și-n mâni
Să-mi furișeze
Potirul cu suspine!
Vieața nouă, XIX, numerele 11-12, 1 ianuarie - 1 februarie 1924
La inceputul paginiiDeclinÎntr-un interior de seră,
Se stinge un parfum divin
De flori de sânge,
Flori de ceară
Și violete în declin...
Privind decorul trist și rece,
Asemena unui covor,
Un gest, o umbră,
O tresărire, un ecou...
Nu e nimic...
Tăcerea-adâncă domină
Tragicul declin,
În care trist și-ncet se stinge
Parfumul straniu, dar divin...
Se schimbă florile-n fantome
Cu tainice priviri de mort,
Și nu știu:
Florile sunt moarte?
Ori poate sufletul ce port!
Din volumul Armonii crepusculare
La inceputul paginiiLumină din amurgLumină din amurg, lumină nouă,
Îmi amurgesc și mie anii
Ca și ție,
Când te-nfășoară-a nopților
Magie...
Lumină din amurg și viața mea,
Cu nici o stea,
Cu nici o izbândire...
Dormi peste șesuri largi de nea,
Ești rece și te stingi,
Lumina mea,
În trista haosului risipire...
Lumină din amurg,
Lumină grea!...
Inedită
La inceputul paginiiReculegereDe câte ori, Stăpâne, te-am rugat
Să-mi risipești tot harul ce mi-ai dat,
Să-mi seci din ochi eterna-nlăcrimare,
Să-mi smulgi din suflet orice frământare
Și să mă lași înfrântă pe cărare!
De câte ori, Stăpâne, te-am rugat!
Tu n-ai voit și m-ai lăsat să gem
În răzvrătirea dureroasă-a vieții,
Până s-a stins lumina dimineții,
Până și-au nins toți anii grei nămeții,
Pe sufletu-mi, mereu dezacordat...
Tu n-ai voit și m-ai lăsat să gem!...
Târziu am tălmăcit și vrerea ta,
Înțelegând din lacrimile mele
Că ai menit un rost și pentru ele;
Ca dintr-un șir de fragede mărgele
Să se prefacă-n lanț de strofe grele,
Și-am împlinit, Stăpâne, voia ta!...
Inedită
Poezii culese din Poeți de la Vieața Nouă, Editura Pentru Literatură, București, 1968
La inceputul paginii |