George Bacovia - Ah, Maestru... - poem în proză

	Ah, Maestru devenise întrucâtva folositor. Soţia sa, împreună cu o ţărancă ataşată
de apartamentul lor, îi distra cu invenţiuni economice.
	Viaţa oraşelor mai conţinea personalităţi ca dânsul, urmărind frumosul atât de
efemer.
	În puţin timp el formă în comună mentalităţi politice şi-şi ducea mai departe felul
său de cugetări, oprindu-se acolo unde întrevedea imposibilul.
	Satul cu aerul sănătos, cu linişte, dimineţi cu rouă, şi vinul de care se interesa mai
mult, antrena spre a se crede lăsat în pace. Conturile cu misitul unor editări făcu să
înceteze parte din măruntele negustoreşti, apropiindu-l spre un buget mai precis.
	Când şi când ca un înstreinat mai revedea oraşul aşteptând în trăsură pe însoţit şi
care oprea pe unde avea treburi.
	Un orizont latg îi însoţea la întoarcere; cinsteau la vreun han de popas.
	Vocile păreau înfundate, şi convorbirile – un înţeles nedefinit.
	Tot astfel ajungând în sat, lătraturi, strigăte, sau răgete denunţau izolări ca pentru
acei săturaţi de oraşe.
	Se despărţea temporar de oameni, cu aceleaşi presupuneri de simpatii şi
sentimente, ce apoi se pierd.
	Cu timpul se lăsau uitări şi iertări.
	
Din ciclul:„Impresii de roman”

Din antologia: „Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu