Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Al. O. Teodoreanu

(1894 - 1964)

Spovedanie
Vis
Dimineață
Indiscreții
Nemurirea
Alchimistul
Soldatul
Oricare altul
Cântecele
Cântecul drumețului


         

Spovedanie

Cântat-am vinul și-l băui pre el,
Și-așa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viață vinuri rare
(De-aceea îmi și zice Păstorel)
Și de la Grasă pân' la Ottonel,
Le-am prețuit, pe rând, pe fiecare.

Din volumul „Caiet”, 1938
La inceputul paginii

         

Vis

În urma ta... pe uliți vechi... mă strecuram...
Plecau cocori... în zări de fum... se întomna...
Pășeam încet... pășeam sfios... în urma ta...
Când ai intrat... să mi te-arăți... zâmbind la geam…

Treceau drumeți... treceau grăbiți... era târziu...
Iar prin ogrăzi... țipau stejari... sub ferestrău...
Eu am rămas... înmărmurit... sub geamul tău...
S-a-ntunecat... și s-a făcut... pustiu... pustiu...

Pe urmă lună... frunze moarte... surd tumult...
Și chipul tău... în discul ei... s-a oglindit...
Mi-ai aruncat... un trandafir... îngălbenit...
Atât a fost... atâta tot... demult... demult...

Din volumul „Caiet”, 1938
La inceputul paginii

         

Dimineață

Stelele clipesc – se sting.
Și pe-un nor ca un balaur,
Soarele, ca un paing,
Țese plasa lui de aur.

Cu aripile-nstelate
Noaptea, plină de fantasme,
Zboară-n zări îndepărtate,
Ca un fluture din basme.

Peste drum, măturătorii,
Care-alungă noaptea-n lături,
Urmăresc sosind cocorii,
Sprijinindu-se pe mături.

Și cu scripcile-n cutie,
Ghemuite subțioară,
Gârboviți, prin colbărie,
Lăutarii se strecoară.

Iată și patronul iese,
Somnoros și indispus.
Scaunele dorm pe mese,
Cu picioarele în sus.

Un client a mai rămas,
Moțăind lângă-un sifon,
Care-i cântă-ncet, pe nas,
Ca părintele Ion.

Monopedul cerșetor
Stă, cu nasul ca un mac,
La ieșire,-ntr-un picior,
Să mai capete-un pitac.

Dar când prind în dimineață
A țipa cocoși isterici,
Răsăritul e-o paiață
Care joacă pe biserici.

Din volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938
La inceputul paginii

         

Indiscreții

Vântule,
Ce-aduci cu tine
O mireasmă de sulfină,
De departe vii, știu bine.
Te-ai oprit la ea-n grădină?

Printre straturi de pansele,
De gherghină
Și lalele,
O glicină
De lumină.
Ai văzut-o, - nu-i așa ?
Nu e, vântule, glicină,
Era ea!

Ea nu știe că-o iubesc,
Că e mică
Și mi-e frică
Să-i vorbesc.

Vântule, bătrân hoinar,
Dacă ai aflat odată
Că nu-i floare, că e fată,
Nu-i așa că te-ntorci iar?

I-aș vorbi, dar - vezi - nu pot!
Fii tu, vântule, de treaba,
Pleacă, vânt, la ea în grabă,
Rogu-te
Și spune-i tot,
Vântule!

Din volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938
La inceputul paginii

         

Nemurirea

Mormintele ne-așteaptă cu gurile căscate.
Și mergem toți spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
Cum merg hipnotizate gazelele de fum,
Spre șerpi cu solzi de aur și ochi de nestimate.

Iubire, ură : viață. Lumini de chilimbar
Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
Ce, prăbușite-n beznă, or fi ducând cu ele
O altă omenire - netrebnic furnicar!

Îsi mistuie și sorii fierbintea lor plămadă
Și-ngheață (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.

Și nici gândim că-n haos își va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spații va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă și el o dungă-n gol,
Și va muri cu viața atunci și Nemurirea.

Din volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938
La inceputul paginii

         

Alchimistul

Memoriei eruditului seigneur d'Astarac,
întemeietor și incendiator al astaracienei
,,Regina bibliotecilor", protector și cola-
borator al doctului abate Jérôme Coig-
nard și al devotatului său elev Jacques
Tournebroche.

Am căutat metalul rar,
În eprubete și retorte,
Și în lumini de chilimbar
Pândeam a elfilor cohorte.

Când focul viu de policandre
Ilumina solar castelul,
În diafane salamandre
Femeii i-am găsit modelul.

Prin mine, focul va să piardă
Planeta voastră rea si lașă,
Căci vreau, cu lupa-mi uriașă,
S-aprind pământul tot – să ardă.

Din volumul „Caiet – Cântece de ospiciu”, 1938
La inceputul paginii

         

Soldatul

,,Ce frumoasă este viața de soldat"
(Cântec ostășesc)

Aveam pușcă-n bandulieră,
La război.
Acum sunt mitralieră,
Bravi eroi.

Voi vă duceți iar pe-acasă,
După plac.
Mie de nimic nu-mi pasă,
Fiindcă tac,

Zic mereu că tac,
Insă nu mai tac,
Tac-tac.

Din volumul „Caiet – Cântece de ospiciu”, 1938
La inceputul paginii

         

Oricare altul

In insomnie

S-a ascuns în mine-un cal,
Rătăcit de herghelie,
Când îi adăpa, pe mal...
Însă nimenea nu știe
Că eu am în mine-un cal.

Numai nopțile nechează
Și, când toți se odihnesc,
Când nici dracul nu veghează
Numai eu mă chinuiesc.
Îl aud.
Mă tem.
Nechează!

Din volumul „Caiet – Cântece de ospiciu”, 1938
La inceputul paginii

         

Cântecele

I

Vecinul meu era bolnav,
Bolnav de mult și foarte grav.

Toți spun că 1-au luat de-aici
Și că prin parc 1-au dus pe dric;
- Dar asta nu-i adevarat -
Eu știu c-avea în el furnici,
Ce-au ieșit noaptea prin buric
Și l-au mâncat.

II

În lumânări sunt stafii albe,
- O spun, dar nimenea nu crede -
În lumânări sunt stafii albe,
- Le văd și nimeni nu le vede –

- De stafii nu ma tem deloc !
Eu râd când ies din lumânare ;
În perini am guzgani de foc
Și ei le mușca de picioare.
Și astă noapte au jucat,
(Tavanul se cutremura)
Și astă noapte au jucat,
Iar lumânarea fluiera,
Ca un flaut blestemat.

III

Tralalali, tralalala,
Am mai ucis un gardian.
Tralalali, tralalala,
Acum sunt liber - castelan.

Tralalali, tralalala,
Aveam și drept (sunt împărat).
Tralalali, tralalala,
I-am scos un ochi și l-am mâncat.

Tralalali, tralalala
Cu-un lemn în țeastă l-am izbit.
Tralalali, tralalala,
(El nici nu știe că-a murit).

Tralalali, tralalala,
M-am îmbracat în haina lui,
Tralalali, tralalala,
Și haina mea o să i-o pui.

Tralalali, tralalala,
Nici doctorii acum nu știu,
Tralalali, tralalala,
Că eu sunt mort și el e viu,
Tralalali.

IV

Aicea clipele se scurg,
(Ca veacuri clipele se scurg),
Aicea clipele se scurg,
Lăsând fosile pe meninge.
Și-n fața zilei ce se stinge
Cu focul tristului amurg,
Mă simt atât de zdruncinat
Văzând astrala agonie,
C-am luat un ac de pălarie
Și mi-am scos ochii.

P.S. Paznicul plecase să-mi aducă luna (Eu l-am trimis).

V

El s-a suit s-aducă luna,
Sus, sus, în turla de pe casă.
Dar ea râdea ca-ntotdeauna,
Ha ! ha ! Și tabla-i lunecoasă.

Oooo ! Luna a căzut în lac,
În fund - și apa e adâncă.
S-a aruncat și el în lac.

- Acuma poate o manâncă –

VI

Au scos din lac un paznic mort.
Râdeau nebunii - ca nebunii.
Și clopote tragând de mort,
Vreo doi s-au spânzurat de funii.

L-au îmbrăcat apoi frumos,
Și popii rugăciuni îi spun.
Nu știe nimeni că-s Christos
Și-am să-l înviu - ca era bun.

VII

Ceasornicul din cap, tic-tac
Auzi cum bate liniștit?
Ceasornicul din cap, tic-tac,
Socoate clipa ce-am trăit.

Ceasornicul din cap, tic-tac,
Auzi? din mers a-ncetinit.
Ceasornicul din cap, tic-tac,
A stat.

VIII

Acuma am murit.

Din volumul „Caiet – Cântece de ospiciu”, 1938
La inceputul paginii

         

Cântecul drumețului

Cu ghitara și paharul,
Dulce-i țara.
Cu paharul și ghitara,
Treci hotarul.

Inimioarii îi stingi para,
Cu paharul.
Și-i alini cumplit-amarul,
Cu ghitara.

Și-așa trece iarna, vara,
Vieții cât suim calvarul,
Cu paharul, cu ghitara,
Cu ghitara, cu paharul.

Din volumul „Caiet – Cu ghitara”, 1938
La inceputul paginii