Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Alfred de Musset

(1810 - 1857)

Cititorului
Cântec
Stea palidă a serii
Niciodată
Tristețe
Domnului Victor Hugo
Ultimele versuri


         

Cititorului

În cartea asta, fără-ndemânare,
Am pus întreaga tinerețe-a mea.
Mărturisesc, acum când ea apare,
Că multe-aș fi putut să schimb în ea.

Dar, cum și firea noastră-i schimbătoare,
De ce să fac trecutu-altminterea?
Te du, deci, biată pasăre, în zare
Și Dumnezeu te-ndrume unde-i vrea.

O cititorule, oricine-ai fi,
Citește cât mai mult mă poți citi;
La urmă vine-osânda, pare-mi-se.

Întâiul vers copilu-l migăli;
Pe cel de-al doilea, băiețandrul; și
Bărbatul, doar pe el din urmă-l scrise.

1840

În românește de Lazăr Iliescu

Poezii culese din ”Alfred de Musset - Poezii”, Editura Tineretului, 1960
La inceputul paginii

         

Cântec

Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu
Nu crezi c-ajunge să iubești doar una?
 Și nu-ți dai seama că shimbând într-una,
Îți pierzi în doruri fericirea? Nu?”

Ea mi-a răspuns: ”N-ajunge, precum crezi;
N-ajunge să iubești mereu tot una!
Și nu-ți dai seama că schimbând într-una,
Mai dulci plăceri trecute le-ntrevezi?”

Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu
N-ajunge cât ești tristă-ntotdeauna?
Și nu-ți dai seama că schimbând într-una
Iubita, noi dureri întâmpini? Nu?”

Ea mi-a răspuns: ”N-ajunge, precum crezi;
Tristețile n-ajung de totdeauna.
Și nu-ți dai seama că schimbând într-una,
Dăm farmec nou la vechi dureri? Nu vezi?”

1831

În românește de Lazăr Iliescu

Poezii culese din ”Alfred de Musset - Poezii”, Editura Tineretului, 1960
La inceputul paginii

         

Stea palidă a serii

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,
Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme și-a luat.

Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,
Și vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?
Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e să mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:
Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

1835

În românește de Lazăr Iliescu

Poezii culese din ”Alfred de Musset - Poezii”, Editura Tineretului, 1960
La inceputul paginii

         

Niciodată

Un cântec trist de Schubert, lin prin văzduh plutea,
Când tu, - ții minte oare? – mi-ai spus: ”Nu! Niciodată!
Nu!” îmi spuneai și totuși în ochii-ți strălucea
Azurul melancolic al bolții înstelată.

Spuneai: ”Nu! Niciodată!”, dar chipul tău zâmbea ,
Ca-ntr-un profil de veche medalie turnată;
Și, mândru, al comorii ce-ascunzi instinct, punea
Pe-obrajii tăi, năframa-i geloasă-mbujorată.

Păcat! O, ce cuvinte de nepăsare pline
Când îți vorbeam, marchiză, de dragoste știi bine,
Nu-ți deslușeam nici chipul, nici zâmbetul de crin.

Mai dulce decât ochii-ți senini e-a ta simțire;
Și mă gândeam în taină, privindu-i cu mâhnire,
La sufletul ce-n floarea-i ți se-nchidea divin.

1839

În românește de Lazăr Iliescu

Poezii culese din ”Alfred de Musset - Poezii”, Editura Tineretului, 1960
La inceputul paginii

         

Tristețe

Iubire, vlagă, încântare
Și viață, tot s-a irosit;
Și chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.

Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simții o scârbă-ngrozitoare.

Și totuși, vai, nimic nu știe
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!

De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
”Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!”

1840

În românește de Lazăr Iliescu

Poezii culese din ”Alfred de Musset - Poezii”, Editura Tineretului, 1960
La inceputul paginii

         

Domnului Victor Hugo

Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doară
Ca să-nțelegem bine ce prețuim din plin:
Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,
Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.

Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,
Și plângem, și cuvinte de bun rămas rostim.
Cu timpul, ne dăm seama și noi că-mbătrânim
Când clocotul se duce din inima hoinară.

Din toate-aceste bunuri, ce nu spun lucru mare,
De preț e numai unul; un vechi amic, se pare.
Te cerți și fugi de dânsul; când însă, cumințiți,

Ne întâlnim, surâdem, și două mâini se-ndeamnă,
Gândindu-se că-n timpuri mergeam nedespărțiți,
Că sufletul nu-i veșnic și ”ieri” un ”mâine”-nseamnă.

1843

În românește de Lazăr Iliescu

Poezii culese din ”Alfred de Musset - Poezii”, Editura Tineretului, 1960
La inceputul paginii

         

Ultimele versuri

De optsprezece luni ornicul meu
Trist, îmi tot sună moartea la ureche.
De optsprezece luni de griji și veghe
Simt și văd moartea-n orice loc, mereu.

Cu cât făptura mea se-mpotrivește,
Cu-atât instinctul morții nu-mi dă pas,
Și-atunci când îndrăznesc să fac un pas,
Simt inima în piept cum se oprește.

Puterile-mi se duc, necruțătoare;
Chiar și odihna parcă e-un frământ;
Ca un biet cal greu istovit și frânt,
Curaju-mi stins se clatină și moare.

1857

În românește de Lazăr Iliescu

Poezii culese din ”Alfred de Musset - Poezii”, Editura Tineretului, 1960

La inceputul paginii