Vasile Nicolescu - Apocalips

Se vaetă prelung dogitele tălăngi
şi umed urcă pâcla prin livezi - 
coţofene sure spânzură de crengi.

Sunt singur... părăsit de toate
şi mă destram în toamnă ca un vânt.
Mirese galbene mă ţin de mână
şi toate miros a pământ.

Tălăngile se vaetă prelung şi mai grav.
Îmi strâng trudit privirile pierdute
când luna creşte-n pieptu-mi, precum
			un crin bolnav.

Din volumul „Liturghii negre”, 1946