Dragoş Vrânceanu - Au crescut secolele

Au crescut secolele
încet sau mai iute –
uneori în letargie,
alteori izbucnind în clipe 
mari cât sorii din stihie.

Au dat şi înapoi,
trăgându-se-n păduri
şi astupându-şi cu mâna 
uriaşele guri.

Apoi s-au revărsat cântecele câteodată 
peste câmpie,
ca Dunărea umflată.

Au crescut secolele mereu –
într-una greu,
sub vânt, sub ploaie, sub arşiţa mare
ca un pântec de săpătoare.

Au crescut secolele de norod,
Până la rod.

Din volumul „Columne”, 1965