Andrei Ciurunga - Bastilia

Mâna care-a strâns de gât se strânge
vânătă, în cântec de prohod.
A căzut Bastilia de sânge
şi-a murit un veac pe eşafod.

Toate pietrele zidite în Bastilii
crapă, mai târziu sau mai curând,
ca să facă loc luminii zilei...

- Dar a noastră, Doamne, oare când?

Din antologia: "Aceşti mari poeţi mici",
alcătuită de Mihai Rădulescu