Alexandru Philippide - Berceuse

Pe crengi, aceleaşi cuiburi vechi de ciori,
Pe care, seara, le frământă vântul!
Şi soarele! s-a dus de-atâtea ori,
Ca astăzi, să încunjure pământul!

Ştii pe de rost şi crengi, şi vânt, şi ciori.
Şi-un clopot iarăşi a-nceput să sune.
Nu-i bine, seara, să-1 asculţi ce spune.
Aşa răsună-n fiecare seară,
Şi vântul frânge sunetul - de-ţi pare
Că-i o ghitară
Cu arii singuratice şi rare.

Ţi-e sufletul - cum se frământ-un vânt. 
Te-alungi pe tine singur c-un cuvânt. 
Te cauţi mult - şi nu te mai ajungi.

Şi-ţi cade-n suflet umbra vremii lungi. 

Dormi...

Fie-ţi viaţa veşnică poveste, 
Cu începutul veşnic nenceput; 
Să nu mai ştii ce-a fost, nici ce mai este; 
Să curgă-ntr-una basmul neştiut.

Să fii mereu la mijloc de poveste!

Pe crengi, aceleaşi cuiburi vechi de ciori, 
Pe care, seara, le frământă vântul! 
Şi soarele! s-a dus de-atâtea ori, 
Ca astăzi, să încunjure pământul!...

Nu-i bine să priveşti de multe ori 
Amurgul aiurit de vânt şi ciori.

Din volumul „Aur sterp”, Din toamna primăverilor de ieri, 1922