Alexandru Bogdanovici - Cad frunzele

Rugină şi aur din cer se preling, 
covor nostalgiei pe drumuri pustii.
E giulgiul de moarte al toamnei târzii, 
ţesut din tristeţe şi frunze de sânge.

Când vântul adie, din ramuri se frâng, 
în largi serpentine plutind liniştite –
spre cer se ridică, dar cad obosite,
şi nimeni n-aude cum frunzele plâng.

Poteci de aramă spre zări se întind 
acolo-unde toamna bolnavă murise – 
Colindă la cel mai feeric colind.

Din lacrimi de rouă răsar paradise 
şi noi curcubee în suflet s-aprind
sub ploaia de frunze şi ploaia de vise.

Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
"Aceşti mari poeţi mici"