Mateiu Caragiale - Călugăriţa

În sfânta mănăstire de-ai mei părinţi zidită, 
Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat, 
Acoperit de zdrenţe, de ani împovărat, 
Îndur sub bolţi de jale o soartă urgisită.

Frumoasă-am fost odată, senină, fericită,
A ţării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat – 
Şi-adesea amintindu-mi de visul spulberat 
Crunt inima-mi zvâcneşte şi sângeră rănită.

Căci viaţa mea în lacrimi şi-a oglindit izvodul 
De când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul 
Purces-a să înfrunte păgânele urdii ;

Din şea îl prăbuşiră hangerele haine -
De-atunci cad în ruină măreţe curţi pustii
Şi eu îmi rog sfârşitul, dar moartea nu mai vine.

1904