I. Heliade Rădulescu - Cântarea dimineţei

Cântarea dimineţei 
Din buzi nevinovate 
Cui altui se cuvine, 
Puternice Părinte,
Decât ţie a da?

Tu eşti stăpân a toate, 
Tu eşti preabunul tată; 
A ta putere sântă
Făptura ţine-ntreagă, 
Ne ţine şi pre noi.

În inimă,-n tot omul
Tu ai sădit dreptatea,
Unirea şi frăţia,
Tu conştiinţa scumpă,
Tu bun ce-avem ne-ai dat.

P-aceste saduri sfinte 
Răcoritoare ploaie
De adevăr să pice,
Să crească, să dea rodul, 
Să fim preafericiţi.

Îndreptătorul lumii,
Tu ai slăvit noroade,
Le-ai dat tu legi preasfinte 
Ce ţin aceste saduri;
Slăveşte şi pe noi! 

Şi-aceste legi prea drepte 
Orice norod le calcă, 
Sau care nu le ştie, 
Cade, ruini rămâne,
Se face neştiut,

Din slava strămoşacă
De am căzut, ne nalţă; 
De am uitat unirea 
Ce-i întărea în toate,
Acum ne fă uniţi.

Să ştim c-avem dreptate, 
Să ştim ce, cine suntem, 
Ş-aşa să nu se uite
O naţie slăvită
Ce-am fost şi ce-am fi noi.

Cu toţii, dară, ţie
Cântăm cântare nouă;
În flacăra unirii
Întindem mâini la tine;
Rugăm să ne-nsoţeşti.

Ne luminează mintea
Să te cunoaştem, bune,
Să ştim că ne eşti tată,
Să te cântăm mai bine,
Ş-aşa să ne-mpacăm.

1830