Sandu Tudor - Cântec la inelul aminului

Pe căi de dimineaţă,
cu stihia pe faţă
am sânecat,
am mânecat, 
însingurat
peste pământul întunecat.

Şi când apa cea mare
din soare-răsare,
în apa cea mică
din izvoare,
despică
noaptea de lumină,
trupeasca-mi tulpină,
din a somnului tină
o am despărţit
lămurit,
o am curăţit
smerit,
cu pumni de răcoare
ce doare, 
îngheţare
plăcută
din cută
de apă neîncepută.
Şi cu zor
tropăitor,
pe urme înturnat,
tălpile mi-au cântat
peste tăceri de revărsat.
În cămară m-am oprit,
lacăt am zăvorit,
făclii am-aprins,
Şi cuget desprins,
Şi cuget supus,
am prins de spus,
fără glas
la iconostas,
pe aţă de gând
după orând,
vorbele salbe,
vorbele bune
de rugăciune,
Lui
iubitului,
Blagoslovitului,
Marelui
Stelarului
Dumnezeu,
Lisandru, eu
gură
de făptură
plină 
de vină, 
inimă haină,
oase 
păcătoase.

Dar cum chinuiesc,
cum spovedesc
icoanelor mele
vorbele acele,
cu faţa-n răsărit
stâlpnic neclintit,
de undeva pică
sunet de sticlă
nesprijenit,
deauna pornit,
inel
supţirel,
ocol lămâior,
inel sunător
ce poartă
în toartă
înfiripată,
aevea-ntrupată,
piatra Aminului,
de culoarea vinului,
biserică mică
ce nu se strică,
lumină rotundă,
aurită undă,
prund vioriu
cu foc străveziu,
inel de evlavii,
coroniţa Slavii.
Ca în liturghie,
în apa lui vie
de nestimată
fără de pată,
vezi Lumea toată
străluminată,
nuntind curată
ca-n prima zi
ce o zămisli.
Şi ca să crezi,
ca-în el să vezi
adânci namiezi,
privind în părţi
ca-n albe cărţi,
să te cufunzi,
să te pătrunzi,
să nu ascunzi
mărturisind:

În joc de argint
Pasărea Duhului,
vâslaşe văzduhului,
cu lunecări
pe creste de zări,
în horele clipii,
din umbra aripii
pune supţire
de peste fire,
fir de lucire, 
fir de ninsoare,
fir de-nscrisoare
măsurătoare.
Sub blândul lui nart
cu limpede şart
stană,
bulboană,
bob, lighioană, 
pomul,
ca şi omul,
fiece formă
harnică normă,
stă cununată
în limpezime
neînserată.

Şi poţi să crezi,
şi poţi să vezi,
să te pătrunzi,
să nu ascunzi
că Lumea toată
a stat odată
ca niciodată
îmbrăţişată,
ca în piatra mea,
fără de spin,
fără de chin,
în lin Amin‮?
de chin,
în lin Amin.

Din antologia: “Aceşti mai poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu