Mihai Rădulescu - Cântecul teiului

poetului şi istoricului filosofiei române Vasile Zvanciuc,
prieten nedesminţit al tinereţilor mele, 
alături de care am descoperit poezia şatrei

Copaci, copaci
Cu fruntea trunchiului căzută peste masa zării
Şi pletele-asudate de apus!
Băteţi din rădăcini, băteţi din crengi
Să tacă, zău, să tacă nesfârşirea...
Măi, teiule, îţi intră-o frunză-n ochi; 
Ci nu te legăna că-ţi văd buricul
Şi pântecul cu pielea netedă, lucioasă
Şi simt cum se-arcuiesc în spate,
Ca la ţigănci, sub coviltirul fustelor, harbujii,
Ca la ţigănci, bătu-le-ar să le bată,
Când opăresc, şezând pe vine-n iarbă,
Găina ce-au şutit-o pe-nserat.
Măi teiule, îţi intră-o frunză-n ochi
Şi-mi pare că ai gene de ţigancă.
Văzut-ai tu privirea ce-mi aruncă
Spre şold ţiganca-aceea cu pricina?
Să tacă, zău, să tacă nesfârşirea,
S-aud cum cântă teiul lângă mine!...

26 III 61