Ilarie Voronca - Câte statui tulpina ta apleacă

pe câmp ceştile florilor ca pe o tavă
se înfioară în stânjenei licoarea lunei
albăstrele urcă spre cer o apă suavă
iedera: tremurare în argint a strunei

păpădia îşi desface pânzele
cum îndulceşti gura aerului, cicoare!
trifoiul îşi adună ca miei frunzele
lucerna pune în glas o răcoare

rătăcire pe eşarfele ochilor
prin pieptul păsărilor de brumă
trandafirii opresc vântul în agrafa rochii lor,
muşeţelul clatină tălăngi ca o turmă

rătăcire prin scările buruienilor
în clopoţei inima lămpilor creşte
lalelele au păstrat amintirea iernilor
în artere, muşcatele au înălţat creste

circulaţia sângelui în garoafe
macii închipuiesc cascade
au adormit gârlele ca harfe
şoim, toaca de lemn, roteşte, cade.

în topaz se tulbură cerbii
rătăcire prin zăpada buzelor
luceferii au lins laptele cerului ca şerpii
au muşcat azima rumenită a fulgerelor

dar aici, margherită, floare stelară
prin catifeaua liniştii pirogă
ai dăruit visului o vioară
sufletul s-a umplut de văzduh ca o orgă 

(Plante şi animale)

Texte culese din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la 
Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu, 
Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968