Alexandru Philippide - Căutătorul

Ai socotit că soarele mai arde 
Abia vreo cincisprezece miliarde 
De ani... Numai atât? De azi pe mâne? 
Şi-atunci, cu veşnicia cum rămâne?

Nu asta te opreşte să cugeţi mai departe! 
Doar ştii că timpul n-are moarte.
Un calcul scurt, de două sau trei linii 
Şi-ai întrecut viteza banală a luminii. 
Ca-n mii şi mii de repezi răsfrângeri de oglinzi 
Ţi-e mintea străbătută de căutări rebele. 
Ai spune că şi mâna în sus când o întinzi
Ţi se lungeşte braţul pân-la stele.

Ai dat cu tifla ticăloasei sorţi, 
De-ameninţarea ei nu-ţi pasă, 
Şi-n timp ce spargi absurde porţi
Nici o sfială nu te mai apasă.

Şi când din lungi peregrinări 
Te-ntorci pe căi de raze şi de unde 
În lumea dinăuntru, a inimii profunde, 
Tot mai găseşti acolo întrebări.

Din volumul „Monolog în Babilon”, 1967