Cincinat Pavelescu - Cele trei năluci

Amurguri, toamne, patimi îngropate
Pe gândul trist cu noaptea s-au lăsat,
Şi-n haine lungi, năluci întraripate
Trec prin oglinzi şi-n geamuri parcă bat.

Una ieşind din colţu-i de-ntuneric
Cu glasul ei de umbră cuvântă:
„Nu mă cunoşti, sunt visul tău himeric
Ce m-ai uitat? Am fost nădejdea ta!”

O alta blând s-apropie de mine
Pe când coboară-n sufletu-mi căinţa.
A fulgerat! În zări văd doar ruine...
„Te recunosc, nălucă, eşti credinţa!”

Şi cea din urmă, albă ca o moartă,
Plecând din prag s-a-ntors... parcă zâmbea.
Sunt singur. Plouă. Vâmtul geme-n poartă.
Nălucă-ai fost şi tu, iubirea mea!