John Newlove - Ciudatul bărbat cărunt

Ciudatul bărbat cărunt văzut-a o fată
şi s-a-ndrăgostit. O, era
frumoasă – cu păr castaniu

şi ochi căprui ce făgăduiau
peste cât puteau ei duce. Bărbatu-a uitat
că nu-ntotdeauna mintea spune
ceea ce spun ochii. Dar o!

era frumoasă. Şi-aşa,
ciudatul bărbat cărunt s-a îndrăgostit
iar şi a uitat că e pe lume.

Deloc nu i se părea ciudat că e ciudat
şi că pe ea o amuză. Iar ea se
amuza. Îl lăsa ca să-i atingă
sânii şi să-i mângâie părul
şi-i povestea de iubirile ei celelalte,

drept care el resimţea o fermecătoare
deznădejde. O, era frumoasă!

Şi apoi într-o bună zi el s-a trezit
iarăşi la viaţă şi s-a uitat la el cum
să dă-n spectacol şi-a văzut că şi ea
aşijderea lui arată, însă nu
la fel de ciudată şi nu tot aşa de căruntă şi că
se gândea la ea şi la deznădejdea ei.

Atunci i-a trecut prin minte să plece
dar nu-şi putea părăsi durerea
şi nici ochii nici părul castaniu al femeii.

Ciudatul bărbat cărunt se simte uneori deprimat
şi uneori simte nevoia
să bea. O, era frumoasă!

Traducere de Ion Caraion