Arthur Rimbaud - Corbii

Doamne, când câmpu-i îngheţat,
Când în cătunele sărace
Al clopotelor vaier tace...
Peste-al Naturii câmp uscat
Din cerul tău adânc şi mare,
Frumoşii corbi fă-i să coboare!

Ciudate oşti de corbi năuci,
Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!
De-a lungul galbenelor fluvii,
Pe drumurile cu vechi cruci,
Peste tranşei, şi gropi, şi şanţuri,
Abateţi-vă-n negre lanţuri!

Peste-ale Franţei mari câmpii,
Unde dorm noii morţi, - daţi roată
Ca fiece drumeţ să poată
Să cugete. De-aceea, fii
Un vestitor al Datoriei,
O, neagră pasăre-a veciei!

Dar, sfinţi ai bolţii, zugrăviţi
În vârfuri de stejar – caice
Pierdute-n nopţi, - pe pitulice
Lăsaţi-o celor ţintuiţi
În ale ierburilor carceri
De-nfrângerea fără întoarceri!

1871

În româneşte de Petre Solomon