Dragoş Vrânceanu - Cornuri de lut

Inima noastră când s-a născut, 
a cântat din cornuri de lut.

Dacă vuieşte, ori stă să se culce, 
vocea pământului e dulce.

Nimeni nu poate să ne despartă de noi, 
de suntem oameni ori poate eroi.

Creşte într-una măreţul univers – 
să-i dăm ocol cu un vers.

Cu viitorul, cu îndepărtatul trecut,
vorbim prin cornuri de lut.

Din volumul „Columne”, 1965