Mateiu Caragiale - Cronicarul

Cu uşa zăvorâtă, în dosnica chilie 
În care raza zilei se cerne tainic, lin, 
Departe de orice zgomot, ferit de ochi străin, 
Bătrânul amintirea îşi deapănă şi-o scrie.

An după an înşiră, domnie cu domnie, 
Rănit de soartă însă, de părtinire plin, 
El pana-nverşunată îşi moaie în venin, 
Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie

Acel veac de restrişte cu sângerânde zări. 
Iar pe asupritorii batjocoritei ţări, 
Amarnic îi huleşte în măiestrite rânduri

Şi-i tremură-atunci mâna de patimă, dar când 
Răsare printre umbre domniţa cu chip blând, 
Mişcat închide cartea şi cade trist pe gânduri.

1910