Mihail Săulescu - Cuiburile

Şi când se vor întoarce cocoarele plecate,
- Căci primăvara sfântă o să ne vie iară,
Atâtea cuiburi calde, în urma lor lăsate,
Le-or regăsi tot astfel cum le-au clădit în vară?

O! cine ştie, poate de-atâtea vremuri grele
Nimic la primăvară n'o rămânea din ele,
Din cuiburile calde, ce le doreau sburând, 
Cocoarele venite de peste mări şi ţări 
Şi-aduse de departe de-al lor nostalgic gând 
În legănarea dulce a veşnicei sperări. 
Şi n'or găsi nimica din ce-au lăsat odată,
- Şi vor găsi atâta: speranţa spulberată...

S'or apuca atuncea să le clădească iară, 
Pe vechile lor locuri din fiecare vară, 
Şi fără să le pese că altă iarnă, poate, 
Porni-va să dărâme iar cuiburile toate!
- Căci ele or să vină mereu, din depărtări,
În piept cu-aceleaşi doruri, cu-aceleaşi dulci sperări,
Că într'un timp, odată, puterea vor afla 
Ca să clădească cuibul ce nu va mai cădea.

Din volumul „Departe”