Alexandru Philippide - Din munţi înalţi

- după Friedrich Nietzche –

Amiază-a vieţii! Ceas de împliniri!
Văratică grădină a visurilor coapte!
O, fericire-nfrigurată de aşteptări şi de pândiri!
Mi-aştept pritenii, şi zi şi noapte.
Veniţi, prieteni! Visurile-s coapte,
Şi ceasul cel de faţă e plin de împliniri.

În cinstea-vă gheţarii se-mpodobesc cu flori. 
Pâraiele din munte pornesc spre voi voci clare 
Şi se adună-n creştet de ceruri vânt şi nori 
Să vă pândesc pasul de dincolo de zare.

Ospăţul meu v-aşteaptă pe vârfuri, printre stânci. 
Nu-i nimeni mai aproape de stele decât mine, 
Nici mai aproape nu e de hăurile-adânci. 
Şi nimeni pân-acuma nu s-a urcat spre mine 
Să guste din ospăţul întins pe vârf de stânci.

Dar iată-vă, prieteni atât de aşteptaţi.
De ce în ochii voştri văd spaimă şi mirare?
N-a mai rămas în mine nimic din ce ştiaţi?
Pas, vorbă, chip - schimbarea e-atât de-ngrozitoare?
Nu mai sunt eu acela pe care-1 căutaţi?
Şi cel ce sunt acuma vă miră şi vă doare?

Sunt altul? Mie însumi străin? Fugit din mine?
Din mine însumi exilat?
Un luptător ciudat care-mpotriva
Lui însuşi luptă cu puteri haine,
Prin propria-i izbândă răpus şi-ngenuncheat?
Delaolaltă jertfă şi gealat?

Mi-am împletit eu viaţa cu tot ce-i aprig vânt? 
Am poposit alături de albii urşi polari? 
M-am dezvăţat de Dumnezeu şi oameni, 
De tot ce-i blestemat, de tot ce-i sfânt? 
Făcutu-m-am fantomă ce umblă pe gheţari?

O, vechi prieteni, iată, amarul vă cuprinde 
De dragoste vi-s ochii dar şi de groază plini. 
Plecaţi! Fără mânie. Aici - sunteţi străini; 
Doar căprioarele şi vânătorii 
Cutează-aceste locuri să colinde.

Prieteni vechi, luaţi drumul înapoi! 
- O, inimă, eşti plină de amintiri amare, 
Dar aprigă-i nădejdea ta şi tare:

Deschide-te şi-aşteaptă prietenii cei noi.
Ce-i vechi să-i laşi! Şi lasă şi-aducerile-aminte.
De-ai fost odată tânără, acuma 
Eşti si mai tânără ca înainte!

Aceştia nu mai sunt prieteni, sunt
- Cum să-i numesc! - doar stafii de prieteni.
Îmi bat şi-acuma noaptea în inimă şi-n geam
Şi mă privesc şi-mi spun: Doar noi eram!
- Veşted cuvânt pe care-odinioară
Drept trandafir în suflet mi-1 sădeam!

O, dor al tinereţii, rău înţeles mereu!   
Din tot ce-odinioară am râvnit
Şi-am luat drept semăn sufletului meu,
Rămâne doar un vis îmbătrânit.
Dar să-1 alung din mine nu mi-i greu:
Numai cel care se schimbă mi-i apropiat mereu.

Amiază-a vieţii! Ceas de împliniri!
Văratică grădină a visurilor coapte!
O, fericire-nfrigurată de aşteptări şi de pândiri!
Mi-aştept prietenii, şi zi şi noapte:
Prieteni noi! Fiţi gata! Mi-s visurile coapte,
Şi ceasul cel de faţă e plin de împliniri.

1930

Din volumul „Vis şi căutare”, 1979