Mihai Ursachi - Din reveriile domnului R.

Când singuraticul domn R. a ajuns
din întâmplare în chiar apropierea
domnişoarei sensibile N., el i-a spus:
„mă bucur că existaţi, domnişoară”.
La tăcerea mirată şi indignată a ei, a răspuns:
„aţi fi putut, mă gândesc, să nu existaţi”.
Dar imediat, încercând să repare greşeala, a spus,
şi de altfel aceasta-i era şi convingerea fermă
(pe care acum regreta s-o fi pus la-ndoială)
„vă felicit pentru faptul că existaţi, domnişoară”.
Înţelegând (prea târziu) că întrecuse măsura
şi devenise cam cordial, se corectă, cum urmează:
„vreau să spun, propriu-zis, că de fapt
mă felicit pe mine pentru faptul că existaţi”.
Abia acum domnul R. săvârşise o gafă enormă.
Cât ai clipi, înţelese că ultima-i frază
era de un echivoc scandalos, cu subsoluri hibride
şi intenţiuni refulate, ba chiar
de o vanitate absurdă (ca şi cum domnişoara
i-ar datora cât de cât existenţa),
că din aceasta reiese un fel autarhic
şi solipsist de a fi, în sfârşit, se făcuse ridicul.
Schimbându-şi cu totul dicţiunea, domnul R. deveni analitic:
„adică, voiam să constat că sunteţi o persoană sensibilă”.
Formula aceasta avea, evident, un cusur:
cuvântul „persoană” strecura nu ştiu ce aluziv, ca şi cum,
domnul R. fiind o persoană, domnişoaara la fel, prin aceasta
o comunitate ar exista între ei,
un soi de frăţie, de apartenenţă
la aceeaşi familie.
„Mai bine zis, am constatat cu plăcere obiectul sensibil”.
Şi după o pauză, în care roşi:
„Vreau să zic o idee sensibilă, sau, oricum,
posibilitatea unei atare idei, sau
bănuiala (în fond destul de obscură) despre putinţa,
în general, a ideii că în principiu
se poate admite că dacă
existenţa e genul suprem şi inexistenţa
există, atunci inexistenţa e existenţă, deci
nu există şi, în consecinţă...”
Aici domnişoara sensibilă N., din pricina
ciudatei purtări a ciudatului domn, deveni
în uşoara-nceţoşare a serii aşa disparentă,
încât domnul R. a conchis: „Doamne, iată că iarăşi vorbesc
singur pe stradă, probabil că iarăşi
am uitat să iau picăturile”. 

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu