Alexandru Colorian - Discurs pentru Narcis

Narcis, eternă umbră prin umbre trecătoare, 
Sta frânt peste izvorul ce chipu-i oglindea — 
Frumos ca amintirea în ochiul care moare 
Şi-absent ca presimţita lumină dintr-o stea...

„Narcis, o! spune-mi unde himera-amăgitoare 
Va sângera în zboru-i febril de orb liliac? 
Grădinile vieţii umbresc multiple-izvoare, 
Dar mâine nici iluzia nu vei mai retrăi;
Schelet de amăgire, de umbră şi uitare
Trecutu-ntreg va fi.

Narcis, sub zbor de veacuri, tipare-nşelătoare –
De amintire — fi-vor strivite ca o floare;
Când pretutindeni noaptea ispitele strecoară, 
Tu, umbră, rupe unda de vis ce te-nfioară...

Narcis, desăvârşirea în sufletu-ţi s-ascunde —
O, chipul tău vremelnic rostogolit de unde...

(Izvorul e-amăgirea,
Avântu-i nemurirea;
Cu fapta încunună vieaţa şi iubirea).

Pădurea dantelată a nopţii nu-nfioară
Când adumbreşte-oglinda cristalului lichid? 
Şi-aceeaşi nu e veşnic când vultur vremea zboară — 
Doar tu, în «renunţarea deplină», crezi placid.

Stol, ireale nimfe săgeată împrejurul – 
Şi tremură dorinţa în plase să te prindă; 
Obositor e chipul tău putred, în oglindă,
Când şerpuieşte-n suflet fatidic, doar surâsul 
Izvorului... Oh! zborul alucinant de stea!...

Narcis, în peisajul — miraj un suflet moare, 
Te rupe din vieaţa cernită de exil:
Se şterge-izvorul, chipul (vai! forma-i trecătoare); 
Vieaţa nu-i eternă lucind pe Ygdrasil?...

În depărtări pământul străluce ca în basme, 
Chemarea vieţii nouă risipă-i de miasme
Din flori şi fructe coapte, — în cercuri sclipitoare 
Ispita bucuriei se sfoliază-n soare;

Buchete mii de pasări ţes clare-apoteoze,
În umbra cald brodată cu buze moi de roze; 
Şi văluri reci de frunze, şi pânze vii de plante 
În domuri de lumină-s sculptate-n diamante...

Narcis, sfâşie cercul de vis ce te-nconjoarâ; 
Lumini, culori, dorinţe, ispite nu-nfioară?

(Izvorul e-amăgirea, 
Avântu-i nemurirea;
Cu fapta încunună şi gândul şi iubirea).

Hipnotică, se frânge-n adânc dorinţa-ţi mută 
— În unda turburată ce nu scânteie-un gând —
Şi umbra-ţi rugătoare schiţează-ngemănând, 
O nouă umbră: moartă, schilavă şi urâtă...

Narcis, vremelnic idol, te smulge din visare — 
Proteică oglindă-i desăvârşirea-n noi: 
O singură oglindă se-ntunecă-n noroi.

Desăvârşirea este vieaţă şi e moarte —
Zeu nou, cu dărnicie, azi tuturor te-mparte."

Din volumul „Preludii în zori”, 1938