Magda Isanos - Doamne, n-ajung pân'la tine?

Doamne, n-ajung pân'la tine
vârfurile-acestei păduri de suspine?
Cum eşti tu atotştiutor,
să fi dat pâne de-ajuns tuturor,
culcuş pentru copiii îngheţaţi,
câte puţin din lumina celor bogaţi,
câte puţin din cerul lor senin,
de care îngeri întraripaţi se ţin.

Să fi dat, Doamne, fiecărui om,
câte-o bucată verde de pământ şi câte-un pom 
al tuturor speranţelor pământeşti,
şi nu te-am fi-ntrebat unde eşti.
Am fi spus că te-ai răspândit
în noi, ca un fluviu liniştit,
că te-am băut fără să ştim...
N-ai fi rămas în biserică şi-n ţintirim,

ci ai fi mers împreună cu noi
şi te-am fi pus între coarne la boi, 
ca pe-un ciucure frumos de mătasă 
să ne-ajuţi la plug şi la coasă.

În loc să pleci pe celălalt tărâm,
ai fi avut la masa noastră un tacâm 
şi seara, obosit şi făr' de-alai,
în loc să te-ntorci înapoi în rai,
adormeai undeva pe-aici, 
printre copii şi pisici,
într-un colţ de vatră luminat.

Doamne, de ce ţi-au crescut aripi 
şi-ai zburat ?

Cules din „Poezia ieşeană contemporană”, Casa judeţeană a creaţiei populare, 
Iaşi, 1968