Două semne
(de Veronica Porumbacu)
S-o iau mereu de la-nceput,
aceasta-i soarta mea, îmi pare ;
să uit, și, ca un nou născut,
să vin cu semnul de-ntrebare.
Mereu alt soare în april,
mereu o altă fulguire.
În sufletul naiv, umil,
port pururi semnul de uimire.
Așa pot fi a ta mereu.
N-am veșniciile solemne,
dar fără ele-s veșnic eu –
între aceste simple semne.
Din volumul « Din lirice », apărut în 1957
(de Veronica Porumbacu)
S-o iau mereu de la-nceput,
aceasta-i soarta mea, îmi pare ;
să uit, și, ca un nou născut,
să vin cu semnul de-ntrebare.
Mereu alt soare în april,
mereu o altă fulguire.
În sufletul naiv, umil,
port pururi semnul de uimire.
Așa pot fi a ta mereu.
N-am veșniciile solemne,
dar fără ele-s veșnic eu –
între aceste simple semne.
Din volumul « Din lirice », apărut în 1957