Mateiu Caragiale - Dregătorul

Smerit stă, dar privirea-i drăcească, aţintită, 
Trăieşte chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat, 
Iar grijile şi truda adânc îi au brăzdat 
De cute faţa stinsă, firavă, ofilită.

Cu duhul său cel ager, cu mintea-i iscusită 
El multe uneltit-a şi câte-a şi-ndurat, 
Ca-ncet, treptat, s-ajungă, slăvit şi tămâiat, 
Să ţie ţara-ntreagă sub gheara-i răstignită.

De jale şi de groază cumplit semănător, 
Atotputernicia-i de mare dregător,
Încununat de faimă fu fără ţărmurire,

Aşa că astăzi lumea se-ntreabă în zadar 
Ce patimă ascunsă sau ce dezamăgire 
Se-oglindă peste veacuri în zâmbetu-i amar ?

1913