George Bacovia - Duminici, cântece de scripcari... - poem în proză

	Duminici, cântece de scripcari, melancolice sau de jale.
	Îngeri căzuţi, reabilitând pentru un paradis pierdut...
	Părea un socialism... dacă nu se poate pronunţa uşor, probabil că ar fi comunism.
	A, ce moment de a aparţine dreptăţii pe care  întrucâtva, o concepea, faţă de
fericirea negăsită nici în turnul de ivoriu.
	Da, era însă împăcat. 
	Plecă înaintea altora...
	O lumânare ardea lângă un cadavru, nu era decât Maestru.
	Fu înmormântat ca un creştin.
	Mulţi l-au admirat, mai puţini nu ştiau nimic.	

Din ciclul „Impresii de roman”

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu