Cu ce-ncordată atenție
te urmăresc
lipind și cosând
și potrivindu-mă din nou laolaltă.
Creierul meu a fost
o păpușă spartă, i s-a fărmat inima
de-atâtea greșite planete mecanice, pendule
și ochi de sticlă
zornăiți pe sârmă care bâltâcăie
și totuși conștiința mi-i
tare, golită,
o cunoaștere albastră
sub care poți să umbli, fără
a-ți da seama că ești singurul
gând legănat în țeasta mea
de păpușă, cer boltit, secată
fântână întoarsă, o lipsă
de anotimpuri rotite ce-ar putea ține
înecul într-un gol
mai adânc decât apa.
Dar neștiutoarele riscuri
sau tocmai
de aceea poate
mi-atingi capul
universul în țăndări
iată luna și soarele
se-nalță, se-ntind și apun
iarăși deasupră-ne
așa cum se cuvine
în vreme ce gâtul mi se sucește
dres de-ndemânatecele-ți degete.
Traducere de Ion Caraion
|
