M-am lepădat
de creșterea viermilor de mătase
ca de ultima noapte în care voi mai putea privi cerul.
M-am lepădat de amintirea ta
ca de obsesia cea mai iubită:
„eu, într-un oraș de provincie, copilă,
zdrobind mai târziu în dinți călinele proaspete".
O, moarte!
M-am lepădat de dulceața satârului tău,
ca de bocetele adulților furioși,
în care și acum mai râde
tandrul-mortul de trei zile...
|