Vasile Nicolescu - Elegie uitată

Drumuri inutil încrucişate, fără speranţă,
erau drumurile începutului. Fântână întunecată
era inima. Fără apă şi stea.
Printre silabele vântului
drumurile noastre se-atinseră îndurerate,
dar tu lunecai mai departe, mereu mai departe,
în pădurea de ceaţă-a oraşului, unde
cornul tristeţii abia-l mai auzi.
Doar prin spaţiul dintre inimile noastre
ca un luminiş al speranţei,
ca o presimţire a ceasului acesta 
când, amforă cu apă înstelată,
tu stai între visele mele,
orele dansau 
iluminate.

Din volumul „Poeme – Clavecin”, 1963