Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Elena Văcărescu

(1864 - 1947)

Dragoste eternă
Rugăciune
De-ai ști acele zile …
Mi-am pus iubirea
Patriei mele
Mâna ta
Sonet
Aprilie


         

Dragoste eternă

Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniștitul început
Și până-n ceasul de acuma, mai sumbru și mai învrăjbit,
Ca un refren ce te subjugă, și-l tot repeți deși-i știut,
Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.

Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă
Și până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,
Își va goli clepsidra toată, la cea din urmă-a mea etapă,
În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.

Iar mai departe, sub țărână, în care trupu-o să coboare
Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,
Iar cei ce-mi vor călca cenușa cu inima nepăsătoare,
De-or fi pe nume să te cheme, sub pași mă vor simți vibrând.

La inceputul paginii

         

Rugăciune

Tu-arunci sclipiri de soare pe șesuri și coline,
Spre coastele în floare apleci copaci străbuni,
Și mările le legeni ca niște cupe pline
În ritmul fără stavili al marilor furtuni.

O, tu, ce-n cupa goală mai vezi încă lucind
Cel mai amar din plânsu ce l-aș fi plâns vreodată,
Îți dau inima-ntreagă s-o umpli mai curând,
E largă și adâncă și veșnic însetată.

Îi trebuie putere și pace și lumină.
Să pui în ea apusuri cu mari speranțe-n ele,
Și zori săltând pleoapa cu raza lor senină,
Și proaspăta răcoare a serii din vâlcele.

Și astre gânditoare, și cerurile toate
În inima aceasta cu-abisuri să se-afunde,
Și ea s-adoarmă-n cânturi supreme, avântate,
Ce leagănă toți sorii prin spațiale unde.

Când va fi plină, Doamne, de ale tale glorii,
Ea va vedea zâmbindu-i în treacăt o durere,
Și peste strălucirea din clipe iluzorii,
Se va-mbăta de-o calmă, puternică tăcere.

La inceputul paginii

         

De-ai ști acele zile …

De-ai ști acele zile ce n-am trăit nicicând !
Lungi zile de-așteptare, și care nu mai sunt !
Desfășurarea iute de ore-nfrigurate
Și cele de-amintire și umbre-ndoliate
Să treacă-nălțând ochii, cu pleoapele lor grele,
Și-apoi să și-i închidă. De-ai ști zilele-acele,
Copil ce-mi dai un zâmbet, tu poate că m-ai plânge.
Și-ai spune la fereastră, colo, unde se strânge
Și se agață bine măceșul înverzit :
"Prea tânără ești încă, să fi-ndurat cumplit !"

La inceputul paginii

         

Mi-am pus iubirea

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi și flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Și în april nu mai găsești zăpadă.

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus :
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi și când eu vin, te-ai dus ;
Dulceața de-a iubi, înșelătoare.

Cum suflă pe sub ușă vânt de ghiață,
Lugubra-i spăimă, moartea și-o gemu ;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viață
Morminte, flori care-au căzut, și tu.

La inceputul paginii

         

Patriei mele

Iar dacă îți devin străină
Și cântecu-mi de început
Grăirea n-a ales, divină,
A plaiului ce m-a născut.

Seninul dulce grai în care
Lin, ruga, buzele-mi șoptesc,
O, patrie, putea-vei oare
Să-mi ierți păcatul meu firesc?

Lua-vei viersul meu în seamă,
Grea munca-mi binecuvântând,
Cum își blagoslovește-o mamă
Copiii mâine-n luptă stând ?

La inceputul paginii

         

Mâna ta

Simt dulce mâna-ți dragă în mâinile-mi febrile !
Lin, degetele tale le-ating, de catifea,
Năvalnice extaze mă copleșesc, subtile,
Și fire nevăzute mă-nlănțuie de ea.

Când simt că tremur, mâna-ți nădejdea îmi trezește,
Și soarta grea mai lesne o pot întâmpina;
Oricât de-adâncă-i rana ce-n sânul meu dospește,
Durerea să-mi aline, mi-ajunge mâna ta.

Când sufăr, câteodată, de mângâiere plină,
O simt cum se așează pe fruntea-mi, ca un scut.
Și fruntea-mi ce spre mâna-ți, pioasă, se înclină,
Roșește, ca în ziua întâiului sărut.

Atunci, trecută vana splendoare parcă-nvie;
Aș vrea să-mpart cu tine și drumul cel mai greu,
Spre orice țel, prin noaptea cu bezna ei pustie,
Doar de-aș putea de mână să mi te țin mereu !

La inceputul paginii

         

Sonet

Ce năzuiesc în tine să aflu nu-i beție,
Nici potolirea vrunui dor greu, nesăbuit.
Vezi, mâna mea nu arde când mâna ta o-mbie,
Nici fruntea-mi nu-i fierbinte când gura ți-a simțit.

Eu nu știu dacă bolta-i de-azur sau plumburie,
Căci ochii-mi mângâierea din ochii-ți n-au cerșit ;
Dar inima-mi, în preajmă-ți e-n dulce lenevie,
De parcă tot ce-odată dorise s-a-mplinit.

Neândoios, mulți poate cerca-vor să citească
În inima ta, carte ce n-am deschis-o eu.
Tu le vei da extaze, delire și-ncântări,
Ducându-i, lin, de mână, pe dulci și verzi cărări.
Ci eu, calmu-ți zâmbet, aș prefera mereu,
Un paradis, departe, ca-n visuri, să-mi mijească !

La inceputul paginii

         

Aprilie

Fii bucuros, iubite, în iarba mătăsoasă ;
Parfumul primăverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lunca-i înflorită și cântă și-i frumoasă.
Fii bucuros, iubitul meu !

Aduc în dar iubirii întregu-mi suflet ; vină
Să simți mireasma dulce pe-ngustele cărări.
În falnica pădure, în ștearsa ei lumină,
Ce dulce-i împreună să rătăcim în zări.

E-atât de plin de farmec să mergi visând pe maluri,
Să mângâi clopoțeii de alb mărgăritar,
Să vezi cum, capricioase, vin valuri după valuri
Cu sârg țesându-și parcă, în jur, desenul clar.

Vom bea tot duhul molcolm al lui april, cu sete,
În inimă, sfârșeala să intre picurând ;
Apoi lăsa-vom ziua s-adoarmă pe-ndelete,
Ca să simțim iubirea asupra-ne veghind.

Fii bucuros, iubite, în iarba mătăsoasă ;
Balsamul primăverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lumea înflorește și cântă și-i frumoasă,
Fii bucuros, iubitul meu ! 

La inceputul paginii