Ioan Alexandru - Epitaf

Cu-ntâiul om venit-am pe pământ
Şi nu mai plec până la cel din urmă
Şi pân-atunci de veghe în cuvânt
Sunt ba păstor ba pulbere sub turmă

Dar niciodată n-am fost mai puţin
Şi nici mai mult decât o tresărire
Când vânturile-n plopi nelinişteau
Eram şi eu străpuns de nemurire

Şi n-am rămas străin de câte sunt
Şi vieţuiesc cu toate în frăţie
Şi-n umbra visului cel mai hain
E-o zbatere de aur ce mă ştie

Şi de n-am fost norocului mereu
Sortit din pântecele mamei mele
Tot m-am trezit în pumni din când în când
Cu câte-un crin şi două viorele

Şi încă mai sunt multe de deprins
Şi de la iarbă şi de la albine
Căci ele-s mai bătrâne cu o zi
Şi au vederea-ntâielor coline

Oricât mă pierd pe zare să le prind
Ca roiul pier fără să lase-o urmă
Şi mă întorc de veghe în cuvânt
Ba ca păstor ba pulbere sub turmă

Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Aceşti mari poeţi mici”