Boris Pasternak - Eva

Se rânduiesc, abrupt, copacii,
Iar, de pe mal, amiaza-nfige,
În iazuri, norii, ca momeala
Ce-o pun pescarii în cârlige.

Chiar bolta cade ca năvodul.
Şi-n plasa asta,-n fundul ei,
Mulţimea celor ce se scaldă,
Bărbaţi, copii, femei, femei.

Ies într-un pâlc de lozii fete,
Cinci-şase, şiroind ca-n ploaie,
Şi,-ngenuncheate pe nisip,
Îşi storc costumele de baie.

Muncit şi răsucit, tricotul,
Parcă un şarpe-ntr-însul are
Ce vru să ducă în ispită
Şi ne-a tot dus întru eroare.

Ivirea, chipul tău, femeie,
Nu mă-ncurcă deloc, nicicând.
Tu toată eşti ca acea stare
Când simţi un nod în gât urcând.

Eşti parcă-n ciornă, rând eşti parcă,
Vers ditnr-un ciclu ne-nceput,
Visam şi-ai apărut din coastă-mi,
Din coasta mea ai apărut.

Şi mi te-ai smuls din mâini deodată,
Îmbrăţişată te-ai smucit,
Spăimoasă, tu, ce faci bărbaţii
Să simtă-n piept un ticăit.

Din „Când se limpezeşte” (1956 – 1959)

Traducere de Marin Sorescu