Aurel Pastramagiu - Fiul omului gândit-a pe Golgota

Cu cercuri largi, un vultur mă-ncunună
Când cer şi apă una-s în furtună;
Cutremure pământu-adânc îl scurmă
Şi fulger e Cuvântul de pe urmă.

Mi-e gândul nucă-nţepenită-n coajă
Şi dragostea tot lacrimi pe răboaje;
În coastă simt o lance-n fapt de seară
Şi gura plină de-o licoare-amară.

Tăceri adânci mă-mpresură cu ape
Şi îngerii de straje-mi stau aproape;
Mă cheamă dorul, cerul şi Făptura
Dar trebuie să împlinesc Scriptura.

Mi-e somnul apă grea, lumină moartă,
În setea de-a zidi o altă soartă:
Să ard Păcatul strămoşesc, Lumină
Din jertfa Mea şi Graţia divină.
	16. 05. 1946

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan si publicată de Mihai Radulescu