Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

George Dumitrescu

(1901 - 1972)

I - Muguri
II - Ploi calde
III - Liliacul
VI - Isvorul tămăduirii
VII - Primăvară citadină
VIII - Vis de fermier
IX - Evadare
Fior de toamnă
Imn păgân
Oglinda


         

I - Muguri

Din ciclul „Sonete de primăvară”

Asemenea cornițelor de iadă,
Se îmbulzesc pe ram întâii muguri.
Cu lacrimi mari, ca boabele de struguri,
Butucul viței plânge în ogradă.

Miros de frunze arse, fum de ruguri
Și vrăbiile gureșe-n livadă.
Pământul aburește din zăpadă,
Cutreerat în carnea lui de pluguri.

O dulce amețeală te colindă
Și geana bate: fluture-n lumină.
Mustind de sevă, pomii din grădină

Au prins golașe ramuri să-și întindă
Și-așteaptă dimineața aprilină
În albe policandre să-i aprindă.

„Amiază”

Din antologia „Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii

         

II - Ploi calde

Din ciclul „Sonete de primăvară”

Pluteam în somn ca-n luntre, duși de ape
Și picurau în noi pierdute svonuri
De pli molcuțe-n noapte, surde tonuri,
Burlane țârâind, murmur de clape.

Gângave voci creșteau, confuze sonuri
Și ascultam, filtrând prin grele pleoape,
Cum ploaia cade, țarina s-adape,
În clipocit de unde, vagi isonuri.

Dar când, în zori, April bătu-n fereastră
Și am ieșit cu frunțile-n lumină,
Ne salută din prag, cu floare-albastră

Și albă, liliacul din grădină,
Care-nflorise spre uimirea noastră
Și tremura de rouă-n ziua lină.

„Amiază”

Din antologia „Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii

         

III - Liliacul

Din ciclul „Sonete de primăvară”

În garduri vii, ghirlande bucălate
De liliac spumos – ciorchine grele –
Îndoaie creaga, ciucure din ele
Și se revarsă-n valuri legănate.

Înneacă locul, trec peste zăbrele
Și potopesc grădini învecinate:
Talazuri albe și străluminate,
Talazuri viorii cu foc din stele.

– Drag liliac, cu flamuri și cu steaguri
Întâmpini pe Sân-Gheorghe-n osanale,
Descins din nou pe-a țării verzi meleaguri.

Ostaș al Crucii, strălucind în zale,
El mi-e patronul zorilor natale
Și-i datoresc ai vieții rumeni faguri.

“Amiază”

Din antologia “Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii

         

VI - Isvorul tămăduirii

Din ciclul „Sonete de primăvară”

Părinte nevăzut, putere lină,
Nu ține de la noi privirea-ntoarsă.
Grădini în verzi torente se revarsă,
Dar omul fruntea-n gânduri și-o înclină.

Cu inima de patimi grele arsă,
Nu simte respirarea Ta divină,
Nu vede pânza blondă de lumină
Din borangicul primăverii toarsă.

Ne vindecă, Părinte, Tu Izvorul
Tămăduirii, sbuciumul și dorul
Și ne renaște, limpezi, către Tine.

Urciorul mângâierii Tu-l apleacă,
Să picure, balsamul răni s-aline –
Lumina intre, negura să treacă.

“Amiază”

Din antologia “Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii

         

VII - Primăvară citadină

Din ciclul „Sonete de primăvară”

Orașul s-a urnit pe străzi, în soare,
Copiii urcă smee peste case,
Doar un schilod în poarta lui rămase, 
Cu ochii prinși pe ramurile-n floare.

În drum, țigănci în stambe, vii, ochioase,
Duc primăvara-n coșuri, zâmbitoare.
Cu patimă trăgând dintr-o țigare,
Chivuțele, ca niște mături roase,

Așteaptă lângă ziduri, împreună.
Un visător cu ghiata scâlciată,
Cu pașii lui de somnambul sub lună,

Scandează versuri pentru niciodată,
În timp ce-o caterincă trist răsună, 
În primăvara tristă, asfaltată.

„Amiază”

Din antologia „Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii

         

VIII - Vis de fermier

Din ciclul „Sonete de primăvară”

Visez o fermă – cine știe unde –
Ca un ostrov pierdut în lan de ape.
Închid, molatec, lenevoase pleoape
Și-o văd albind din grâne, ca din unde.

În visul meu, năzare-atât de-aproape,
Că nici o taină nu mi-o mai ascunde:
Doi nuci în nalță coamele rotunde
Și-un câine-n lanț s-asmute, ca să scape.

În spatele conacului, respiră
Pădurea din bătrâni, cu svon de liră,
Ce-și freamătă coroana-n ziua caldă.

Tot somnolând cu vremea dimpreună,
Un iaz își chiamă rațele la scaldă,
În timp ce păpurișul verde sună.

“Amiază”

Din antologia “Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii

         

IX - Evadare

Din ciclul „Sonete de primăvară”

Hai, să plecăm la ferma din poveste –
În lutul gras, să prindem rădăcină
Cu zarzării și firul de sulfină,
Sub mângâerea zărilor agreste.

Să-ți ciugule din palmă, au să vină
Găini moțate, cu roșcate creste,
Iar porumbeii – ca o albă veste –
Te vor primi cu sboruri de lumină.

Când seara bate-n prispa cu zorele,
Te_ași ridica de umeri, ca de toarte,
S-alegi cea mai frumoasă dintre stele.

Iar la răstimp, pe miriști, pitpalacul
Ar tresări, svâcnind în somn, departe,
În timp ce tămâiază liliacul.

“Amiază”

Din antologia “Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii

         

Fior de toamnă

Cu pași de lup, aud cum trece
Pe la fereastră noaptea rece.
Timpul a stat sau timpul curge
Prin vălmășagul nopții murge.

Inima ta – sub lăcate –
Ce melodie mai bate?

Misterioase vâsle-ncete
Sub stele trec în sure cete
Și svonul lor, pierdut departe,
Se scutură cu plâns și moarte.

Inima ta – sub lăcate –
Ce melodie mai bate?

Ascult tăcut cum frunza sună
Și tremură de frig și lună
Și tremură, în cioburi spartă,
Și luna-n plopul de la poartă.

Inima ta – sub lăcate –
Ce melodie mai bate?

“Amiază”

Din antologia “Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii

         

Imn păgân

O sete lacomă, neistovită,
S-asmute, roșie, să-ți bea ființa.
Tu mi-ești izbânda și mi-ești suferința
Și, goală,-mi pari la fel de neghicită.

Bucher al trupului sculptat în nopți
Când ți-a căzut la glezne orice fundă,
Îmi dogoresc privirea sânii copți
Și coapsa fumurie și fecundă.

Cu ochii te implor și te adulm,
Ca o jivină pasul căprioarei.
Îmi culc sărutu-n cuibul subsuoarei
Și tremur tot și freamăt ca un ulm.

De la spreâncenele adânci și păduroase
Și până-n albia catifelată,
Care te-adună ca-ntr-un jghiab, cutremurată
De lungi fiori și flăcări dureroase,

Tu mi-ești moșia sacră, peste care
Cu plugul ar pământul tău cel brun.
Ca să rodească grâul cel mai bun
Și holdele de maci arzând în soare.

Tu mi-ești moșia caldă și avidă,
Asupra ei mă scutur – nor de ploaie –
Sub care mijlocul ți se îndoaie, 
Ca și mai bine-n sânu-i să mă-nchidă.

Și-mi ești torida stepă, peste care
Îmi vântur herghelia nechezând,
Ca să mă simt stăpân, în scară stând,
Prin zări halucinate de dogoare.

Dar, încâlcit în pletele-ți de seară,
Se sbat în mine crengi de azalee:
Robit, ascult cum sue și coboară
Divinitatea-n trupu-ți de femee.

“Amiază”

Din antologia “Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii

         

Oglinda

I

Oglindă veche, zare aburită,
Când mă cufund în ochiul tău de ghiață,
Nălucile trecutului iau viață,
Cum pâlpâe, din spuza adormită,

Jăratecul sub clește. Ca din ceață,
Tresare iar, în magica-ți orbită,
O lume moartă, numai bănuită
De fantazia minții îndrăzneață.

Ca-ntr-un hipnotic lac, în afunzime,
Înoată gândul și privirea, bete,
Prin apele culcate în vechime.

Învie iar, din somnul lor, discrete,
Ca-n jocul vag al unei pantomime,
Bătrâne vremi, surâsuri și regrete...

„Amiază”

Din antologia „Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii