Ioan Alexandru - Grigorescu la Agapia

Te văd pe ziduri tânăr spânzurat
Doi ani vârât de viu în mănăstire
Să ceri din piatră soarele-ndărăpt
Şi-n loc de foc să-şi lepede privire

Te-ai tot lovit cu graiul de pereţi
Până-ai rămas cu o fulgerătură
Un fel de aur care nu se ia
Nici de pe morţi şi nici de pe scriptură

Şi când vârteju-acesta te-a cuprins
Uneltele ţi s-au aprins în mână
Şi-n loc să fie ele-n slujba ta
Culoarea-n sânge s-a făcut stăpână

Şi de la sine-a curs şi s-a mulat
Şi carnea s-a lipit de oseminte
Şi pe o nară duhul sfârtecat
S-a limpezit în strai de la părinte

Acuma stau la pândă-nveşmântaţi
Cum fost-au nevoiţi de priveghere
Şi ca să nu slăbească în extaz
Începu-şi ziua printr-o junghiere

Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Aceşti mari poeţi mici”