B. Fundoianu - Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac; 
şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac, 
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet, 
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet, 
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată; 
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată 
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit; 
şi gândurile pleacă în stol funinginit, 
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

Din Periodice