Ştefan Petică - II - Şi flautul magic vorbi;

Şi flautul magic vorbi; tremurată
O notă stângace sălta peste clape
Ca vocile stinse în murmur de ape
Şi-ncet simfonia căzu întristată.

Plutea o durere ca-n tainele sfinte
Pe sala cea veche şi-n flacări aprinse
Murea ziua albă pe stofele-ntinse
Iar flautul magic plângea înainte.

Mănunchiuri albastre de mici viorele
Lăsară parfumuri subtile şi clare
În preajmă: o dulce şi caldă-ntristare,
Şi nota uşoară lovea în perdele.

Ea sta glorioasă ca-n razele sfinte
Şi iată! În vraja de note uşoare
Iubeam pe frumoasa etern visătoare;
Iar flautul magic plângea înainte.

(“Când vioarele tăcură”)
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Aceşti mari poeţi mici”