Ştefan Petică - IX - Ah, palidele umbre pe albele perdele

Ah, palidele umbre pe albele perdele:
Icoane de madone uitate-n mănăstiri,
Parfumuri adormite în file de psaltiri,
Ce trist le port în suflet în nopţi adânci şi grele!

Acorduri murmurate de negre pianine
Atinse-ncet şi dulce de mâini ce-au tresărit,
Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit,
Sunt lacrimi neştiute-n tainice suspine.

O mână diafană ce lunecă pe clape
Trezind din somn de veacuri dulci visuri de mormânt
E tot minunea veche mai sus de orice cânt,
Iar ochii par o mare de-adânci şi triste ape.

Şi lampa ce veghează! Albastra ei lumină
Căzând pe frunţi plecate sub caldul vis tăcut
Vesteşte vechea pace senină din trecut
Ca ruga ce se-nalţă în seri de lună plină.

Afară e-ntuneric. Încet mărunta bură
Din cerul greu ca plumbul se cerne amorţiu
Iar noaptea e ca moartea pe sufletul pustiu
Şi eu mă duc ‘nainte pierdut în ceaţa sură.

(“Când vioarele tăcură”)
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Aceşti mari poeţi mici”