George Bacovia - Iarmaroc - poem in proză

I... haa... orăşelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni şi de animale.
	Căruţe dejugate stau în drum, drumul e plin de paie, ţăranii cinstesc rachiu, vin
cald, bere caldă, bragă şi limonadă colorată; prin crâşme soldaţii strâng în braţe ţărance şi
servitoare grăsune şi pline de sudoare.
	I... haa. O caterincă plânge ca o babă beată, fabricile urlă, clopotele sună şi fanfare
ţigăneşti răsună; automobile şi trăsuri aleargă, praful îneacă orăşelul şi năvăleşte în gura
celor care beau, care mănâncă, care cască...
	Ciungi, orbi, ologi, infecţioşi, cu cărnuri putrefacte, urlă cerşind; un copil s-a
speriat şi plânge... Morile duduiesc şi în ogrăzile lor stau munţi de grâu şi de păpuşoi; pe
malul gârlei aleargă o puzderie de oameni, femei şi copii, în pielea goală.
	I... haa... la panorămi, ţăranii se civilizează... şi orăşelul e plin de praf, de
iarmaroc, de oameni şi de animale.
	Caterinca veche... Verlaine ce plânge în iarmaroc în târgul meu natal, paiaţa care
simte că n-o ascultă nimeni... şi izbucniri bengale, catalige, fluierături; o baletistă ce
pozează în fumuri colorate ah, Vasilache disperat...
	Hodorogite clopote alarmate, caterinca veche... Verlaine... eu, nota cea mai falsă
din caterinca hodorogită, săracă notă, ce dispune sau indispune pe visătorii, amanţi
afectaţi,.. stau singur lângă vagonul ambulant, în care doarme, în lumină, o atletă
comediantă ostenită. Lume după lume în noaptea întârziată... şi umbrele ce joacă pe drilul
de la circuri, ori panorame licărind de oglinzi şi de mărgele... ochene îngrozitoare... elevi
tremurători în „cabinet secret”... caterinca veche, tipsii asurzitoare şi ţipete stridente şi
totul... se duce în zarea depărtată, în satele inocente, acolo, unde dorm fecioare naive,
pale, pure... O, noaptea târziu, să plângă discordant, o caterincă într-un cătun.
	Eu, nota cea mai falsă din caterinca hodorogită... săraca notă, ce bate indignată în
geamul vagonului nomad, dar nu e auzită...
	Petiţa a pocnit la „încercarea puterii”... am călărit pierdut în goana circulară a unui
armăsar de lemn... Verlaine... caterinca veche ce plânge nostim... o tempora... omenesc...
	I... haa... orăşelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni şi de animale...

Din ciclul „Bucăţi de noapte”

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu