Imnul viței de vie
(de Ioan Alexandru)
De unde-ai fost adusă aici între păduri
Și ai rămas și te-ai deprins pe sate
Și te-ai întins și nu ți-ai dat răgaz
Și-acum ești stăpână peste toate
Te-ai apucat de dealuri te-ai cățărat pe munți
Și spânzurat de-a valma pe fiecare casă
Și pe fântâni pe cumpene te-ai prins
Și-acum ești fecioară și mireasă
Te-ai oblojit în cel mai prost pământ
La marginile așezărilor străină
Și te-ai luat la trântă cu-acest sălbatec vânt
Și te-ai zbătut în stâncă și țărână
Pe drumurile Romei prin codri seculari
În Transilvanie desferecată
Ai tot săpat prin veacuri dedesubt
Până rămas-a Patria sub roată
În barba porților te-ai încuibat
Cu vrejurile aspre descărnate
Și tot ai supt din lemn un legământ
Pân-a crescut în jurul lui cetate
În spini și bălării sămânța ta
A fost zvârlită și în piatră seacă
Și-n secetă și-n ger și-n câte sunt
Pe valea asta strâmbă și săracă
Și asmuțit-au câinii și te-au flocăit
Și hăiți de lupi în cete milioane
Doar te va smulge spaima de pe par
Cum stai și sângerezi între icoane
Și unde n-ai putut de-a binelea intra
Unde-a rămas urechea nepătrusă
Prea groasă funia s-a sumețit
Șerpuitoarea devenit-a unsă
Și unde nici cârcelu-nrourat
N-a picurat sămânță și ardoare
În miezul pâinii via s-a lucrat
Și-n loc de pas intră prin născătoare
Și să rămâi de-a pururea cu noi
Cu ugerele coapte priveghere
Cu barda-n grinzi ales-am fața ta
Pătată-n luna nouă de muiere
Când nu am știre de făptura ei
Din soare rup o rază purpurie
Și-o tot dezghioc cu unghia pe rând
Pân-a rămas columbă-n sihăstrie
Și teamă mi-e întocmai să mă uit
Frumoasa mea iubită și stăpână
Smirne și mir și veșnicii cuvânt
Revarsă torsul tău de-o săptămână
Cât munții roată horă i-ai cuprins
Și stăpânești și-n adâncimi de țară
Decât stejarii cerului senin
Tu ești mai blândă și mai milenară
Mi-ai plămădit pustiile la rând
Și mlaștinile smulse din privire
Și-n inimă ți-ai înălțat lăcaș
Să ți-l hrănesc prin sânge cu iubire
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
(de Ioan Alexandru)
De unde-ai fost adusă aici între păduri
Și ai rămas și te-ai deprins pe sate
Și te-ai întins și nu ți-ai dat răgaz
Și-acum ești stăpână peste toate
Te-ai apucat de dealuri te-ai cățărat pe munți
Și spânzurat de-a valma pe fiecare casă
Și pe fântâni pe cumpene te-ai prins
Și-acum ești fecioară și mireasă
Te-ai oblojit în cel mai prost pământ
La marginile așezărilor străină
Și te-ai luat la trântă cu-acest sălbatec vânt
Și te-ai zbătut în stâncă și țărână
Pe drumurile Romei prin codri seculari
În Transilvanie desferecată
Ai tot săpat prin veacuri dedesubt
Până rămas-a Patria sub roată
În barba porților te-ai încuibat
Cu vrejurile aspre descărnate
Și tot ai supt din lemn un legământ
Pân-a crescut în jurul lui cetate
În spini și bălării sămânța ta
A fost zvârlită și în piatră seacă
Și-n secetă și-n ger și-n câte sunt
Pe valea asta strâmbă și săracă
Și asmuțit-au câinii și te-au flocăit
Și hăiți de lupi în cete milioane
Doar te va smulge spaima de pe par
Cum stai și sângerezi între icoane
Și unde n-ai putut de-a binelea intra
Unde-a rămas urechea nepătrusă
Prea groasă funia s-a sumețit
Șerpuitoarea devenit-a unsă
Și unde nici cârcelu-nrourat
N-a picurat sămânță și ardoare
În miezul pâinii via s-a lucrat
Și-n loc de pas intră prin născătoare
Și să rămâi de-a pururea cu noi
Cu ugerele coapte priveghere
Cu barda-n grinzi ales-am fața ta
Pătată-n luna nouă de muiere
Când nu am știre de făptura ei
Din soare rup o rază purpurie
Și-o tot dezghioc cu unghia pe rând
Pân-a rămas columbă-n sihăstrie
Și teamă mi-e întocmai să mă uit
Frumoasa mea iubită și stăpână
Smirne și mir și veșnicii cuvânt
Revarsă torsul tău de-o săptămână
Cât munții roată horă i-ai cuprins
Și stăpânești și-n adâncimi de țară
Decât stejarii cerului senin
Tu ești mai blândă și mai milenară
Mi-ai plămădit pustiile la rând
Și mlaștinile smulse din privire
Și-n inimă ți-ai înălțat lăcaș
Să ți-l hrănesc prin sânge cu iubire
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”