Horia Niţulescu - Împăcare

Iartă-mă, Doamne, prea mult te-am uitat,
Ori poate nu erai pe-aici de faţă.
De patru săptămîni te-am aşteptat,
Cu aripi de-ndurare şi povaţă.

Ajută-ne măcar să ne spălăm pe mâini
De sângele-nchegat şi de noroi –
Scăpăm de gropi vreo două săptămâni,
Vino şi tu-n refacere cu noi!

C-avem cu tine-o altă socoteală:
Nu te mai ştim aşa precum erai;
Că semănai leit cu Sfântu’ Neculai -
La chip, la barba-n fire de beteală.

De ce, când tu ţii zodiacu-n spate
Şi-i creşti pe toţi, ca viermele-n gogoaşă,
De ce laşi brandurile blestemate
Şi să ne toace gloanţele vrăjmaşe?

Te-ai supărat, de caţi aşa duşman?
Nu ştim să-ţi fi greşit cumva nimicu’.
Că ţii cu noi spunea şi domnu’ căpitan.
Au te-ai schimbat şi ţii cu inamicu’?

Te-am aşteptat întruna, dar tu nu ştii
- Nu te-au somat pândarii la reţele – 
Să aţipeşti cu noi pe patul puştii
Şi să ne soarbem ciorba din gamele.

De-acu  nici stelele nu ţi le mai trimete,
Ca nişte mici şi galbene rachete
Şi luna nu ţi-o mai lăsa hai-hui –
Încui-o tocma-n fundul cerului!

Dar uită-acuma, uită tot ce-a fost –
Nu-ţi încrunta privirea, că ne-apasă!
Aşa e omu’, necăjit şi prost.
Haide cu noi! Ne-om aminti de-acasa.

Din volumul „Drumul soarelui - Poeme de război”, 
Colecţia Luceafărul, Bucureşti, 1944