Virgil Carianopol - În faţa mării

poetului Tiberiu Utan

Cum seamăn eu cu tine, mare, 
La fel, mereu neliniştit, 
Închis din patru părţi de timpul, 
Din care nu e de ieşit.

Mă zbat adânc, fără cruţare, 
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc, 
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.

E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier. 
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine, 
Doar cu bucata mea de cer.

Izbesc mereu, mereu mai aprig 
Şi fără să îngenunchez, 
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea 
În care-ncep să-nnegurez.

Mi-e dorul inima şi gândul 
Tot răni, la zbatere proscris, 
Dar încă lupt să nu stau numai 
În ţărmurile mele-nchis.

Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Şi mie timpul mi-a pus maluri
Şi nu pot sa mai ies din el...

Din volumul „Inedite”, 1978

Texte culese din Virgil Carianopol, „Versurile vârstei”, Editura Albatros, 
Bucureşti, 1978, Colecţia cele mai frumoase poezii