Eugeniu Măgirescu - Infirmitate

N-ai voie să cânţi, să vorbeşti
Să dormi, să te rogi, să scrii, să citeşti,
Să vezi om, să vezi cer,
Sau să te uiţi pe fereşti,
Că-ndată te-nmoaie, cu fier
Nemernicul ăsta de ochi temnicer.

	Cu toţi, la o toacă mâncăm,
	Bem apă, gândim, respirăm
	Ori ne crispăm pe-o dungă de pat, pe-un coşmar.
	Dresorii ne dau să gustăm
	Pe sponci, cât vor ei, numai doar
	Să nu rămânem datori la dosar.

Sub ziduri, privirea-n pământ.
N-ai voie să scoţi un cuvânt.

Vreodată la grefă, la baie, la vânt;
Curg zdrenţe din straie vărgate.
Şi bate ciocanul la nituri, şi bate!!
C-am vorbit, c-am scris pe curea, c-am privit înapoi,
Ori ne-am cârpit vreun năluc de veşmânt.
Ni-e inima sloi,
Şi visul în gratii e frânt,
Iar temniţa tace, mormânt.

N-ai voie să gemi, nici să zaci,
Să te gândeşti la ai tăi, să faci, să desfaci,
Ori vreo umbră pe ziduri, cu duh să-nfiori
Pe temniţă-i scris „umilinţă”, gârbaci
Nu-i voie să speri alte zile, alţi zori.
N-ai voie măcar nici să mori.
Hăi, tu! Libertate cu botniţă, hăi,
Cum joci tontoroiul călăilor tăi!!
Pe oase, pe răni, pe coşciuge,
Pe strâmbe-arătări de flăcăi,
Pe toată ţara ce geme şi muge!!
Cum te-au mai prins, golanii ăştia-n belciuge!!

Din antologia “Aceşti Mari Poeţi Mici”, alcătuită de Mihai Rădulescu.
Textele de faţă au fost culese din antologia poetului Constantin Aurel Dragodan “Poeţi după Gratii”