Mateiu Caragiale - Înţeleptul

„Bea voios şi ospăta...”

El de măriri deşerte, de faimă, nu visează, 
Domnia n-o râvneşte, de curte stă străin. 
Ca dânsul nimeni altul bun nu e, nici blajin, 
Pe toţi îi miluieşte, cunună, creştinează.

Dar armele iubeşte şi caii, des vânează, 
Şi-mbelşugata-i viaţă îşi toarce firul lin, 
Mărinimos şi darnic, cu cugetul senin, 
El tot mereu petrece şi bea şi ospătează.

Aşa un veac trăit-a, voios şi înţelept,
Şi când l-au dus în raclă cu mâinile pe piept,
L-a plâns ca pe-un părinte mulţimea-ndurerată ;

Şi dacă cronicarii uitării-1 hărăzesc,
În cântece-amintirea-i e de popor păstrată.
Şi tainic pe mormântu-i bătrânii ulmi şoptesc.

1909